Много Joomla шаблонов на www.templete.ru

16-05-2018

postolachi 1Marţi, 15 mai 2018, în Clubul Educaţie Civică Europeană a avut loc lansarea a două volume: ,,Surghiunul, Drumul patimilor prin Siberia de gheaţă, Mărturisiri ale victimilor regimului comunist de ocupaţie, 76 de ani de la prima deportare în masă din 13 iunie 1941” (din Colecţia Românii din jurul României), autori: Maria Nestor-Şoimu şi Elena Şoimu-Postolachi şi volumul ,,Martirii Basarabeni în Gulag”, autori: Oxana Postolachi şi Raisa Postolachi, având-o în calitatea de moderator pe Lidia Pădureac, dr., conf.univ. şef Catedra de Ştiinţe Socioumane şi Asistenţă Socială. Ambele volume reunesc în paginele lor gândurile, mărturisirile a două familii despre primul val al victimilor regimului comunist de ocupaţie.

postolachi 2Elena Şoimu-Postolachi, autoarea primului volum, a împlinit 87 de ani. În pofida anilor e neobosită şi hotărâtă că atât cât va trăi, să povestească despre ororile surghiunului ,,pentru ca să se ştie”. A depănat amintiri ce o leagă de perioada de viaţă trăită în Siberia, împreună cu familia sa. Şi-a amintit cu multă căldură de părintele său Porfirie Şoimu, preot, amintirea fiind luminată de flacăra lumânării așezate lângă chipul regretatului preot şi a familiei Postolachi.

Oxana Postolachi, studenta anului trei a Facultăţii de Drept şi Asistenţă Socială, una din autoarele volumului „ Martirii Basarabeni în Gulag”, a ţinut un discurs axându-se pe ideea că cei cărora le-au fost deportaţi părinţii şi buneii nu trebuie să uite calvarul prin care au trecut ei, chiar dacă au rugat să nu-i răzbune, ci să scrie, să vorbească, cât mai mult despre acele chinuri prin care au trecut.

Studenţii de la Facultatea de Drept şi Asistenţă Socială au avut o întălnire de suflet şi un prilej de a cunoaşte mai multe detalii despre deportări, autorii fiind sinceri, direcţi, spunând lucruri uneori incomode pentru cei care le ascultau.

postolachi 3Valentina Topalo, bibliotecar principal, a organizat expoziţia de documente: ,,Deportările din RSS Moldovenească”, inserate fiind cărţi, reviste cu articole despre suferinţele Basarabiei, mărturisite de basarabenii alungaţi din case, din ţară, suferinţa lor nefiid egalată azi cu tot felul de despăgubiri, iar viaţa furată nu se mai întoarce. Fiecare document este o chemare către tânăra generaţie de a nu uita !

În finalul evenimentului Doamna Elena Şoimu-Postolachi a oferit Bibliotecii încă un exemplar de carte cu dedicaţie şi câteva materiale cu referinţe la articolele şi linkurile spre sursele informative privind mărturisile Dumneaei de pe Internet.

Foto

Share this post

Submit to DeliciousSubmit to DiggSubmit to FacebookSubmit to TwitterSubmit to LinkedInSubmit to LiveinternetSubmit to LivejournalSubmit to MoymirSubmit to VkcomSubmit to Yaru Submit to FlickrSubmit to Google+Submit to YouTube

Care este pentru Dumneavoastră principala sursă de documentare?

Abonează-te la NEWSLETTER!

captcha 
Conditii de Utilizare