Много Joomla шаблонов на www.templete.ru

25-02-2018

arhirii 1Biblioteca Ştiinţifică a intrat în posesia unui document foarte interesant şi valoros. Andrei Arhirii, profesor la Şcoala de muzică pentru copii, filiala Hăsnăşeni, raionul Drochia, a donat un volum ce se numeşte Корнеть, 1.б. 1911 год. Acesta este un manuscris cu partiţii pentru cornet în 142 pagini. Sunt partituri pentru vals, romanţă, polcă, poloneză, mazurcă, marş.

arhirii 2În carte se afla un poster - un material de reclamă de la acea vreme, un anunţ privind repararea instrumentelor. Această informaţie a fost păstrată de către posesorul cărţii, astfel se poate vedea cum îşi anunţa clienţii atelierul Firma Ioan Kolbaba şi Fiu din Chişinău: „Furnizorul Regimentelor şi Şcoalelor construeşte şi reînoeşte orice instrumente muzicale în modul cel mai complet. Firma Ioan Kolbaba şi Fiul din Chişinău, str. Mihai Viteazul, No.32 (Basarabia).”

Proprietarul atelierului a învăţat meseria în Cehoslovacia, fapt despre care neaparat ţinea să anunţe, inclusiv şi despre practica îndelungată dobândită în fabricele de elită ale acelei ţări. Revenind acasă la Chişinău, în anul 1890, a înfiinţat un atelier propriu, oferind posibilitate sutelor de lucrători angajaţi să studieze şi să însuşească această breaslă deosebită. Calitatea ireproşabilă şi bunul renume al instrumentelor muzicale create la Fabrica I. Kolbaba, este dovedit de numeroasele distincţii şi diplome obţinute la expoziţiile internaţionale din Paris, Bruxelles, Ruşciuc, Sofia, Petrograd, Kiev, Harkov, Odessa, Chişinău etc. Atelierul I. Kolbaba a furnizat mii de instrumente muzicale timp de 40 ani de activitate. De o deosebită atenţie la reparaţie se bucurau instrumentele de lemn: clarinete, flaute, oboe, fagote, precum şi saxofoane, viole, violoncele şi contrabase care se reparau de maeştrii specialişti cu cea mai mare precauţiune.

Amatorii şi muzicanţii care aveau nevoie de a-şi prepara instrumentele, trebuia să expedieze prin poştă instrumentul defectuos, iar firma se obliga să-l repare în cel mai scurt timp, apoi să-l restituie, pe aceeaşi cale, deja reparat şi ambalat cu cea mai mare grijă.

La comandă rog a menţiona diapazonul: Normal sau Vienez. Comenzile se efectuează numai în urma primirei costului sau cel puţin a unui acont. În cazul din urmă se rambursează restul”.

În anul 1894 atelierul se găsea la colțul st. Alexandrovskaia şi Comerciantului. Conform catalogului B.S. Rodkina din anul 1914, în oraș a existat, de asemenea, o fabrică de înregistrări, care aparținea lui I. I. Kolbaba. Familia Kolbaba apare în lista orchestrelor oraşului Chişinău în anul 1916. În anul 1924 magazinul de instrumente muzicale se regăseşte pe st. Armeană, 57. Prin înaltul decret Regal în anul 1926 Ioan Kolbaba a fost numit membru al Ordinului „Coroana României” în gradul de Cavaler. În anul 1929 atelierul trece în casă proprie pe strada Mihailovsky unghi cu Podolsky.

Ioan Kolbaba a activat în Chişinău timp de 50 ani: din 1890 şi până în anul 1940.

Share this post

Submit to DeliciousSubmit to DiggSubmit to FacebookSubmit to TwitterSubmit to LinkedInSubmit to LiveinternetSubmit to LivejournalSubmit to MoymirSubmit to VkcomSubmit to Yaru Submit to FlickrSubmit to Google+Submit to YouTube

Care este pentru Dumneavoastră principala sursă de documentare?

Abonează-te la NEWSLETTER!

captcha 
Conditii de Utilizare