Много Joomla шаблонов на www.templete.ru

05-10-2018

lnss meeting 1În perioada 3-5 octombrie 2018, bibliotecarii USARB, au participat la Şedinţa de management şi Conferinţa finală a Proiectului „Servicii de suport pentru rețeaua de biblioteci: modernizarea bibliotecilor din Armenia, Moldova și Belarus prin dezvoltarea personalului de bibliotecă și reformarea bibliotecilor” (LNSS), proiect desfășurat în cadrul programului Erasmus+ finanțat de Uniunea Europeană, care şi-a ţinut lucrările la Academia de Administrare Publică şi Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

La reuniune au participat peste 50 de reprezentanți ai statelor partenere la proiect.

Biblioteca Ştiinţifică USARB a fost reprezentată de echipa de proiect: Elena HARCONIŢA, director, coordonator instituţional LNSS, Lina MIHALUŢA, director adjunct, Igor AFATIN, Director adjunct Informatizare, Valentina TOPALO, bibliotecar principal.

În cadrul reuniunii, Coordonatorul internaţional de proiect, Tereza KHECHOYAN, vice-rector al Academiei de Administrare Publică din Armenia, a făcut o trecere în revistă a activităților desfășurate pe parcursul a trei ani. Despre rezultatele obținute au vorbit reprezentanții participanților la proiect – trei universități din Armenia, patru universități din Belarus și două instituții de învățământ superior din Republica Moldova – Academia de Administrare Publică și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți cu raportul: Proiectul LNSS: Efecte și realizări profesionale în USARB, anii 2015-2018.

lnss meeting 2Conferinţa finală din 4 octombrie a fost găzduită de Universitatea de Stat „Alecu Russo" din Bălţi. Rectorul USARB, conf. univ., dr., Natalia GAȘIȚOI, în mesajul de bun venit, a pus în evidență semnificația parteneriatelor internaționale pentru sporirea calității proceselor universitare. Rectorul USARB a punctat traiectoria de evoluție a universității, axându-se pe corelația dintre tradiție și inovație, a remarcat rolul Bibliotecii științifice USARB în susținerea educației, cercetării și dezvoltării personalului academic și al studenților.  

Valentina PRIȚCAN, Prorector pentru activitatea ştiinţifică şi relaţii internaţionale, a salutat participanții la conferința finală a proiectului LNSS, menționând că cei peste 50 de participanți, reprezentanți ai universităților din Armenia, Germania, România, Grecia, Irlanda, Belarus, Georgia, Moldova, se regăsesc și în alte consorții de implementare a proiectelor Erasmus +, cu participare USARB. Valentina PRIȚCAN a reiterat beneficiile proiectului LNSS pentru comunitatea USARB și a apreciat înalt implicarea echipei BȘ USARB în implementarea proiectului, menționând rolul considerabil a doamnei coordinator de proiect Tereza KHECHOYAN.

Tereza KHECHOYAN a mulțumit rectoratului USARB și doamnei Elena HARCONIŢA, Director BŞ USARB, coordonator instituţional LNSS, pentru angajament și atitudine responsabilă în implementarea proiectului.

lnss meeting 3În cadrul Conferinţei au fost abordate mai multe subiecte focusate pe analiza rezultatelor mai multor pachete de lucru: „Raționamente IME în LNSS: Armenia, Belarus și Moldova", Gerard CULLEN, TPG, Germania; „LNSS: schimb de bune practici. Participarea ITL, Irlanda", Jerald CAVANAGH și Padraig KIRBY, Institutul de Tehnologie din Limerick, Irlanda; „Studiul LNSS în Armenia, Belarus și Moldova: metodologie și rezultate la sfârșit de proiect'', Angela REPANOVICI, Universitatea Transilvania din Brașov, România; „Rezumatul feedback-ului evaluării studenților de la instruirea pilot: metodologie și rezultate" - Manolis KOUKOURAKIS, Universitatea din Creta, Grecia; „Proiectul LNSS și dezvoltarea rețelei de depozite de acces deschis din Belarus", Vladimir KULAZHANKA, Universitatea de Stat din Belarus, Belarus; „Acces liber în Armenia", Anna CHULYAN, Universitatea de Stat de Limbi și Științe Sociale din Ierevan, Armenia; „Servicii inovatoare dezvoltate în cadrul Proiectului LNSS", Elena HARCONIȚA, Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălți, Moldova.

Participanții la eveniment au vizitat: Târgul Proiectelor Erasmus+ (reportaj BTV Noi oportunități pentru tineri), implementate în USARB, au mers la Biblioteca Ştiinţifică USARB, fiind conduşi prin spaţiile Bibliotecii de către directoarea Elena Harconiţa.

Bibliotecile instituțiilor de învățământ din statele beneficiare și-au consolidat substanțial capacitățile, fiind dotate cu echipament modern, și-au extins rețeaua de servicii acordate cititorilor, inclusiv servicii on-line. Personalul bibliotecilor, cadrele didactice și studenții au avut vizite de studiu, traininguri de instruire.

Beneficiarii Proiectului „Servicii de suport pentru rețeaua de biblioteci: modernizarea bibliotecilor din Armenia, Moldova și Belarus prin dezvoltarea personalului de bibliotecă și reformarea bibliotecilor” (LNSS) au semnat un Memorandum de parteneriat și cooperare în cadrul Consorțiului LNSS.

Memorandumul prevede o continuare a cooperării între instituțiile de învățământ semnatare pentru o perioadă de 5 ani. Documentul vine să contribuie, pe ansamblu, la dezvoltarea relațiilor dintre Armenia, Moldova și Belarus în domeniul științei, educației și culturii, să contribuie la dezvoltarea societății informaționale, îmbunătățirea serviciilor și competențelor profesionale ale angajaților bibliotecilor universitare, diseminarea celor mai bune practici și schimbul de experiență între specialiștii bibliotecari.

Proiectul „Servicii de suport pentru rețeaua de biblioteci: modernizarea bibliotecilor din Armenia, Moldova și Belarus prin dezvoltarea personalului de bibliotecă și reformarea bibliotecilor” a fost implementat în perioada anilor 2016-2018, având drept scop consolidarea și modernizarea bibliotecilor, ridicarea nivelului de competențe și abilități ale personalului bibliotecilor din statele respective. Proiectul a întrunit 13 universități din 7 țări - Irlanda, Germania, Grecia, România, Armenia, Moldova și Belarus.

Foto

Surse:
https://www.facebook.com/usarb.balti/posts/2260902634141017?__tn__=K-R
https://www.facebook.com/usarb.balti/photos/pcb.2260922340805713/2260920774139203/?type=3&theater
http://aap.gov.md/biblioteca/ro/news/reuniune-interna%C8%9Bional%C4%83-de-totalizare-proiectului-privind-modernizarea-bibliotecilor
http://aap.gov.md/biblioteca/ro/news/partenerii-de-proiect-lnss-au-semnat-un-memorandum-de-parteneriat-%C8%99i-cooperare

Share this post

Submit to DeliciousSubmit to FacebookSubmit to TwitterSubmit to LinkedInSubmit to LiveinternetSubmit to LivejournalSubmit to MoymirSubmit to VkcomSubmit to Yaru Submit to FlickrSubmit to Google+Submit to YouTube

Cât de satisfăcut sunteţi de activitatea bibliotecarului?

Abonează-te la NEWSLETTER!

captcha 
Conditii de Utilizare