Много Joomla шаблонов на www.templete.ru

25-06-2019

conf mdnoroElena Harconiţa, directorul Bibliotecii Ştiinţifice USARB, parteneră a Proiectului „Modernizarea serviciilor bibliotecilor universitare din Moldova”, a participat la Conferința de finalizare a Proiectului „Modernizarea serviciilor bibliotecilor universitare din Moldova”, finanţat de Programul Norvegian de Cooperare cu Eurasia în domeniul învăţământului superior, împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor partenere a Proiectului de la Universitatea din Bergen, Norvegia, Universitatea Transilvania din Braşov România, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă”, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Academia de Administrare Publică, Universitatea de Stat din Comrat, Universitatea de Stat din Tiraspol, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova, Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova, Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Academia „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, Universitatea de Stat „Grigore Țamblac” din Taraclia, Institutul de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale.

Coordonatori de proiect Landoy Ane, NO-University of Bergen, Dr. Ghinculov Silvia, MD-Academy of Economic Studies of Moldova.

La evenimentul desfăşurat la 25 iunie 2019, la Biblioteca Ştiinţifică ASEM, au participat rectorii universităţilor, directorii bibliotecilor, experţi internaţionali, reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova şi a ABRM. Moderator: dr. Silvia Ghinculov, director al bibliotecii Ştiinţifice a Academiei de Studii Economice a Moldovei.

Cu mesaje de salut au venit Grigore Belostecinic, dr. hab., prof. univ., academician, rector al Academiei de Studii Economice a Moldovei, Grigore Maria-Carme Torras Calvo, dr., Universitatea din Bergen, Norvegia, Nelly Ţurcan, dr. hab, prof. univ., Universitatea de Stat din Moldova, Igor Cojocaru, dr., Institutul de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale.

Rapoartele privind rezultatele „Modernizarea serviciilor bibliotecilor universitare din Moldova”, CPEA-2015/10014. Termenul proiectului: 03/2016-10/2019, au fost prezentate de către: dr. Silvia Ghinculov, director al Bibliotecii Ştiinţifice a Academiei de Studii Economice a Moldovei „Dezvoltarea durabilă a serviciilor informaţionale pentru mediul academic”; Ane Landoy, Universitatea din Bergen, Norvegia „Modernizarea serviciilor bibliotecilor universitare din Moldova: parteneriat sustenabil”; dr. Prof. Angela Repanovici, Universitatea Transilvania, Braşov, România „Dezvoltarea competenţelor profesionale a bibliotecarilor universitari: realizări şi perspective”.

Pe marginea Impactului Proiectului „Modernizarea serviciilor bibliotecilor universitare din Moldova”, s-au expus: Elena Harconiţa, directorul Bibliotecii Ştiinţifice, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi; Ecaterina Zasmenco, director, Biblioteca Centrală Universitară, Universitatea de Stat din Moldova, Rodica Avasiloaie, director, Biblioteca Ştiinţifică, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Doamna Elena Harconiţa a menţionat că acest Proiect  merită să fie așezat cu pioșenie pe altarul memoriei noastre colective, deoarece pentru prima dată în istoria R.Moldova a fost un Proiect atât de cuprinzător - tocmai 18 biblioteci universitare; toate activităţile au fost pasibile înregistrărilor video datorită afilierii colaborative a Institutului de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale din R.Moldova; a adus deosebite contribuții în consolidarea capacităţilor instituţionale prin formarea personalului bibliotecar, strategiile armonizate cu tendinţele globale ale domeniului; a onorat participanţii cu Formatori de înalt calibru din diferite ţări: Norvegia, Romania ,Republica Moldova, Marea Britanie, SUA, Grecia, Armenia, Egipt, Mexic,...bibliotecarii s-au întâlnit în idei, au dezbătut asupra celor învăţate, consolidându-se într-o reţea internă în cadrul Consorţiului Parteneriatului Moldova-Norvegia-România; a organizat o mobilitate comuna a managerilor universităţilor împreună cu directorii de biblioteci în Bergen; ne-a adunat laolaltă în acţiuni de intruire, în mobilităţi, în momente de relaxare.

De asemenea din numele universităţilor din R. Moldova a adresat felicitări şi recunoştinţa notabilă pentru coordonatorii: Doamnele Ane Landoy, Angela Repanovici, Silvia Ghinculov pentru elaborarea judicioasă şi competentă a conţinutului pe care l-au realizat cu înaltă calitate şi sobrietate academică; gratitudine Finanţatorilor - Programului Norvegian de Cooperare în domeniul învăţământului superior cu Eurasia, mulţumiri şi preţuire Echipei de Proect şi tot personalul BŞ ASEM pentru efortul depus în organizarea și susținerea tuturor programelor, inclusiv relatarea exigentă şi deplină, în limbile engleză şi română, a tuturor evenimentelor, rapoartelor, fotografiilor pe site-ul Proiectului.

conf mdrono1 În cadrul Conferinţei directorii bibliotecilor partenere, precum şi directorul Institutului de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale şi Departamentul Comunicare și Teoria Informării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii de Stat din Moldova au semnat un Memorandum de Parteneriat și Cooperare între instituțiile proiectului pentru perioada 2020-2023 care va asigura durabilitatea Proiectului.

La ceremonia de închidere reprezentanţilor Echipei de Proiect USARB Elena Harconiţa, Lina Mihaluţa, Silvia Ciobanu, Mihaela Staver le-au fost acordate diplome de participare în semn de profundă apreciere şi recunoştinţă pentru contribuţia majoră adusă la realizarea proiectului.

Evenimentul a fost înregistrat de Institutul de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale:
https://www.youtube.com/watch
https://newinformationservices.wordpress.com/

Foto

Share this post

Submit to DeliciousSubmit to DiggSubmit to FacebookSubmit to TwitterSubmit to LinkedInSubmit to LiveinternetSubmit to LivejournalSubmit to MoymirSubmit to VkcomSubmit to Yaru Submit to FlickrSubmit to Google+Submit to YouTube

Ce beneficii considerați că aţi primit în urma frecventării bibliotecii?

Am dezvoltat abilităţi noi - 11.1%
Am obţinut informaţii de ajutor pentru procesul de studii - 11.1%
Am simţit biblioteca ca un spaţiu sigur şi plăcut pentru studii şi lectură - 66.7%

Total voturi: 9
The voting for this poll has ended on: Iulie 12, 2019

Abonează-te la NEWSLETTER!

captcha 
Conditii de Utilizare