12-09-2025

ciue atelierValentina Topalo, coordonatoarea Centrului de Informare al Uniunii Europene din cadrul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, a participat, în zilele de 11–12 septembrie 2025, la lucrările atelierului pentru coordonatorii Centrelor de Informare UE și Eurocluburilor din Republica Moldova, desfăşurat la Giowine Hotel, orașul Cricova.

Întâlnirea a fost deschisă de Lilia Duca, coordonatoarea Rețelei Centrelor de Informare UE și Eurocluburilor, StratCom Moldova, care a salutat călduros fiecare reprezentant al rețelei.

Atelierul a fost structurat în trei sesiuni interactive, moderate de Cristi Mariuța, expert în mobilizare civică în cadrul „Comunitatea +”. Dialogurile au pus în prim-plan colaborarea, creativitatea și angajamentul de a aduce mai aproape de comunități valorile europene.

  • Retrospectiva evenimentelor 2025 – Ziua Limbilor, Ziua Păcii, Ziua Europei, Festivalul de Film European, EU Talks și EU Accelerator 2.0
  • Coordonarea activităților și semnarea acordurilor de colaborare StratCom – Centre/Euro Cluburi
  • Elaborarea Planului de activități 2025–2026, cu idei comune și replicabile în întreaga rețea

Participanții la atelier au făcut schimb de opinii, demonstrând că împreună pot construi inițiative cu impact și vizibilitate.

Mulțumim mult organizatorilor! Numai împreună suntem mai puternici!

Foto