06-08-2018

lnss curs engleza minsk 2

  În...perioada 21-27 iulie 2018, la Biblioteca Fundamentală a Universității de Stat din Belarus, în cadrul Programului Erasmus+ , Proiectului „Servicii de suport pentru rețeaua de biblioteci: modernizarea bibliotecilor în Armenia, Moldova şi Belarus prin dezvoltarea personalului bibliotecar şi reformarea bibliotecilor [LNSS]”, au fost organizate Cursurile de limbă engleză pentru bibliotecari (ESP). La instruire au participat bibliotecari din universitățile partenere din R. Moldova şi R. Belarus: Academia de Administrare Publică pe lângă Președintele Republicii Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat din Belarus, Academia de Management pe lângă Președintele Republicii Belarus, Universitatea de Stat din Grodno, Universitatea Tehnică de Stat din Brest , precum şi bibliotecari din Biblioteca Naţională – partener asociat al Proiectului.

Instruirea a fost promovată de Profesorul Gerard Cullen și formatorul Valeriya Racheeva, reprezentanții parteneriatului proiectului „The Pyramid Group” din Germania.

lnss curs engleza minsk 5USARB a fost reprezentată de Elena Harconiţa, director, Aculina Mihaluţa, director adjunct, Igor Afatin, director adjunct Inormatizare, Valentina Topalo, bibliotecar principal la Biblioteca Științifică.

În corespundere cu Programul echipa de proiect din Bălți a avut două prezentări înalt apreciate de formatorii europeni.

Timp de trei zile formabilii au luat act de resursele didactice interactive în acces deschis privind studierea limbii engleze (dicționare, manuale, video etc.) și au învățat cum să dezvolte abilități de comunicare eficiente pentru a-și îmbunătăți cunoştinţele în domeniu. Au cunoscut :Trendul global al Limbii Engleze, ca modalitate de instruire (EMI) în învățământul superior ce se referă la asimilarea cursurilor universitare prin intermediul limbii engleze, o limbă străină în contextul majorității Uniunii Europene și a țărilor partenere.

Bibliotecarii universitari au asimilat strategiile de căutare a resurselor privind învățarea integrată a conținuturilor şi a limbii străine (CLIL), aceasta fiind „o abordare educațională dublă, în care un limbaj suplimentar este folosit pentru învățarea și predarea atât a conținutului cât şi a limbii".

A mai fost discutat programul preliminar al Conferinţei finale a Proiectului LNSS, ce se va desfăşura în zilele de 3-5 octombrie 2018 în Chișinău, Republica Moldova.

Participanţilor la trainig le-au fost înmânate Certificate.lnss curs engleza minsk 3

De asemenea, în aceste zile bibliotecarii universitari moldoveni au beneficiat de vizite documentare la două dintre cele mai mari biblioteci din Europa: Biblioteca Națională a Republicii Belarus și Biblioteca Fundamentală a Universității de Stat din Belarus.

Biblioteca Naţională din Belarus, fondată la 15 septembrie 1922, una din cele mai mari şi impresionante biblioteci din lume, are o constructie gigantica in forma unui rombicuboctahedron, luminat pe timp de noapte. Cladirea conţine 23 de etaje şi o înălțime de 73,6 metri. Este deschisă pentru public din anul 2006 și poate primi concomitent 2 000 de cititori iar sala de conferinţe oferă 500 locuri.

Biblioteca gazduieste mai mult de doua milioane de exponate, galerii de arta si o platforma de vizionare aflata la etajul al 23-lea. Panorama de pe platforma de vizionare arata o perspectiva interesanta asupra peisajului urban din Minsk, aflat in continua evolutie.lnss curs engleza minsk 6

Biblioteca Fundamentală a Universității de Stat din Belarus a fost înființată la 30 octombrie 1921 și este una dintre cele mai vechi și mai mari biblioteci universitare din Republica Belarus.

La începutul anului 1941 colecţiile Bibliotecii constituiau 200 mii de volume. În timpul ocupației hitleriste din Minsk, fasciştii au distrus majoritatea cărților, iar o parte din literatura valoroasă a fost dusă în Germania.

Astăzi Biblioteca Fundamentală a Universităţii de Stat din Belarus deţine circa 2 milioane de volume; asigură servicii pentru 26 de mii de utilizatori, 820 de locuri în sălile de lectură și bibliotecile media, 139 de angajați cu normă întreagă, 8 săli de împrumut la domiciliu și 16 săli de lectură specializate. În fiecare an biblioteca achiziționează peste 20 de mii de exemplare de publicații noi, primește 427 titluri de periodice naţionale și străine, realizează schimburi internaționale cu 93 de organizații științifice și educaționale din 24 de țări.

Menţionăm importanţa unor astfel de evenimente în instituţiile–partenere care contribuie la dezvoltarea Proiectului, asimilarea de noi cunoştinţe, experinţe, bune practici, consolidarea şi întemeierea unor noi relaţii profesionale.

Foto