06-06-2019

dodu savcadodu savca vdodu savca dCarolina Dodu-Savca, doctor în filologie, conferenţiar universitar, decan, Facultatea Litere, Institutul de Stat de Relaţii Internaţionale (UTM), absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi străine (1994 -1999), în cadrul vizitei de documentare în spaţiile Bibliotecii Ştiinţifice USARB privind procesul de evaluare a specialităţilor: Limba română şi filologie romanică şi Literatura română şi universală, a donat lucrarea filosofică, Reflecţii asupra căutării Sinelui în eseu. Valéry şi Yourcenar: vocaţia cunoaşterii mens în spiritus, editată la Bucureşti, 2015. Volumul a fost lansat la Chișinău în noiembrie 2016 și promovat în mai multe orașe din România (Iași, Craiova, Oradea, Galați).

Reflecţii asupra căutării Sinelui în Eseu se situează la răscrucea preocupării structurante ale culturii occidentale: conştiinţă, umanism, relativism.

Obiectul cercetării este toposul hermeneutic al Sinelui, examinat în eseul francez din secolul XX, şi cele două proiecţii ale căutării sale: intrinsecă şi extrinsecă.

Pentru colecţia USARB cartea este importantă atât prin conţinutul ei cât şi datorită autografului autoarei cu urări de continuitate cu succes: Pentru Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat “A. Russo” din Bălţi, mări alese şi gânduri bune. Să aveţi căutări inspirate şi revelaţii recompensatoare ! Cu mare drag pentru Alma Mater autoarea absolventă 1994 - 1999. Bălţi 24.05.2019