12-07-2019

corobceanuColecţia Bibliotecii Ştiinţifice a fost completată cu 2 exemplare ale lucrării Universitatea de Stat din Tiraspol în perioada Războiului de pe Nistru : Evocări, documente, autori Ilie Gulca, Svetlana Corobceanu, coordonatori: Eduard Coropceanu, Lora Moşanu-Şupac, editată la Chişinău : [s. n.], 2018, oferită în dar de către Eduard Coropceanu, doctor, conferenţiar universitar, rector al Universităţii de Stat din Tiraspol.

Cartea reprezintă istoria trăită a profesorilor şi studenţilor Universităţii de Stat din Tiraspol, păstrători ai valorilor umane şi cele naţionale, în perioada Războiului de pe Nistru. Este reliefat curajul cu care au înfruntat cadrele didactice şi studenţii intimidările unităţilor de mercenari aduşi cu duiumul de forţele ostile independenţei Republicii Moldova, haosul şi vacarmul evacuării, propaganda rusească şi activismul politic al studenţilor.

Publicaţia este binevenită utilizatorilor BŞ USARB: cadrelor didactice, istoricilor, politologilor interesaţi de istoria Universităţii de Stat din Tiraspol în perioada Războiului de pe Nistru.