26-02-2021

Donaţie de la Curtea Constituţională a Republicii Moldova

curteaBiblioteca Ştiinţifică USARB a primit în dar de la membrii Curţii Constituţionale a Republicii Moldova 2 exemplare ale lucrării „Justiţia constituţională şi reacţia societăţii: când soluţiile curţilor constituţionale se află în dezacord cu opiniile majoritare din societate”, conferinţă internaţională (2020; Chişinău), editat la Chişinău : Arc, 2020.
Acestă publicaţie include o compilare a comunicărilor de la conferinţa internaţională dedicată celei de a 25-a aniversări de la fondarea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova. În paginile resursei informaţionale sunt reflectate mai multe aspecte ce ţin de domeniul dreptului: justiţia constituţională, mass-media şi publicul, caracterul general obligatoriu al diverselor decizii, experienţele Curţilor Constituţionale din Belarus, Ucraina, Cehia, Letonia, Lituania, Germania, Federaţia Rusă, România.
Va fi de real folos cadrelor didactice, masteranzilor şi studenţilor de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale.

 

Donaţie din partea domnului Sergiu Miron, doctor în matematică, cercetător ştiinţific, Chişinău

mironBiblioteca Ştiinţifică a beneficiat de o nouă donaţie oferită de profesorul Sergiu Miron, doctor în matematică, cercetător ştiinţific, constituită din 2 titluri în 3 exemplare: Rezolvarea problemei milinare şi trigonometria absolută, apărută de sub tipar la Chişinău : [S. n.], 2020 şi Rezolvarea problemei milinare şi trigonometria absolută, editată la Chişinău : [S. n.], 2021.
Aceste lucrări descriu funcțiile, limitele, derivatele aplicate în analiza matematică: mulţimea numerelor reale, funcţiile de variabilă reală, funcţiile elementare de bază, trigonometria absolută, funcţiile trigonometrice inverse, lungimea cercului şi a arcelor de cerc. Totodată, sunt accentuate soluţiile pentru rezolvarea enigmei generate de problema numărului.
Va fi utilă cadrelelor didactice, masteranzilor, studenţilor de la Facultatea de Științe Reale, Economice şi ale Mediului.

 

Donaţie de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Chişinău

iseColecţia Bibliotecii Ştiinţifice USARB a fost completată cu un lot de carte venit de la membrii Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei ce cuprinde 11 exemplare. Resursele informaţionale abordează subiecte ce ţin de: învăţarea şcolară, brandingul profesional în educaţie, educaţia nonformală, educaţia corectivă, pedagogia eticii, dezvoltarea personală a cadrului didactic, diagnosticarea pedagogică a nivelului de profesionalizare a cadrelor didactice, politici naţionale şi internaţionale de asigurare a activităţii psihologice în sistemul de învăţământ general.
Publicaţiile vor fi de real folos psihologilor din sistemul educaţional, cercetătorilor din domeniul psihologiei, cadrelor didactice, doctoranzilor, masteranzilor studenţilor de la Facultatea de Ştiințe ale Educației, Psihologie şi Arte.

 

Donaţie din partea doamnei Larisa Zorilo, conferenţiar universitar, doctor în pedagogie, Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte, Catedra de ştiințe ale educației

zoriloLarisa Zorilo, conferenţiar universitar, doctor în pedagogie a donat Bibliotecii Ştiinţifice USARB 3 resurse informaţionale ce tratează domeniile: pedagogia preşcolară şi managementul resurselor umane: Suport de curs la „Managementul resurselor umane”. Ciclul II – studii superioare de master, Bălţi [S. n.], 2019, Курс лекций «Инновационная дошкольная педагогика», Бэлць : [Б. и.], 2020, Педагогическая практика по специальности «Дошкольная педагогика» (0112.1) : Организационно-методический гид для студентов I цикла обучения (лиценциант), Бэлць: [б. и.], 2019.
Suporturile de curs prezentă componentele principale ale procesului educaţional, organizarea conţinuturilor şi competenţele de bază în formarea viitorilor specialişti. Ghidul vine să completeze cadrul informațional și metodic existent la promovarea practicii pedagogice.
Publicaţiile vor fi utile cadrelor didactice, masteranzilor, studenţilor de la Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte, Catedra de ştiințe ale educației.