20-10-2021

simposiaO echipă de bibliotecari de la Biblioteca Ştiinţifică USARB au participat în data de 20 octombrie 2021 la Conferința Științifică Internațională online Symposia Investigatio Bibliotheca, ediţia a XIII-a cu genericul: Provocările și oportunitățile în bibliotecile din învățământ în contextul noilor realități, organizată de către  Departamentul Informaţional Biblioteconomic ULIM, moderatori: Larisa Patlis, director interimar, DIB ULIM şi Larisa Straistari, specialist principal, DIB ULIM.

Mesajele de salut din partea invitaților oficiali de deschidere solemnă a lucrărilor Conferinței au fost rostite de: Vitalie Gamurari, dr., conf. univ., Prorector pentru Cercetare Științifică ULIM și Studii Doctorale, Elena Pintilei, director general, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Președintele Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova, Irina Cerneauscaite, director, DIB ULIM.

Lucrările Conferinței s-au desfăşurat  în 2 secţiuni: Adaptarea bibliotecilor la noile realități. Oferirea învățării pe tot parcursul vieții în spațiu și timp şi Integrarea noilor  tehnologii în activitatea bibliotecilor din învăţământ. Dezvoltarea serviciilor şi produselor info-bibliotecare în era online.

Programul conferinţei a avut ca axe de discuţie diverse subiecte ca: accentuarea dimensiunii deontologice în activitatea educațională a centrelor biblioteconomice, vizibilitatea activității științifice: oportunități și instrumente, educația online – oportunitate pentru dezvoltarea competențelor bibliotecarului şi altele.

Admirabile au fost prezentările oaspeţilor din România - Petruța Mihaela Voicu, vicepreședinte Asociația Bibliotecarilor din România, lector formator Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, Ministerul Culturii, București: Imperative ale profesiei – Standardul ocupațional Bibliotecar Studii Superioare şi din SUA - Tara Radniecki, director, DeLaMare Science and Engineering Library, Universitatea din Nevada, Reno: Makerspaces & Intellectual Property in a STEM Library.

Foto