19-11-2021

agepiUn grup de bibliotecari de la Biblioteca Ştiinţifică USARB au participat în data de 19 noiembrie 2021 la webinarul cu genericul „Plagiatul și dreptul de autor”, organizat de Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) cu suportul Proiectului Uniunii Europene „Suport pentru dialogul structurat în domeniul politicilor, coordonarea punerii în aplicare a Acordului de Asociere și îmbunătățirea procesului de aproximare legală”. Evenimentul s-a desfășurat online prin utilizarea platformei Zoom.

În cadrul evenimentului au fost prezentate 3 comunicări care au reflectat: Fenomenul furtului intelectual în Republica Moldova (Gheorghe CUCIUREANU, șef Direcție evaluare în cercetare și inovare, ANACEC), Dreptul de autor în comunitatea științifică din Republica Moldova (Rodica POPESCU, șef Direcție drept de autor, AGEPI) şi Abordarea plagiatului și a drepturilor de autor în România (Irina LUCAN-ARJOCA, expert senior de proiect).