11-05-2022

Lina Mihaluţa, director adjunct, Valentina Topalo, Silvia Ciobanu, bibliotecari principali Biblioteca Științifică a Universității de Stat „Alecu Russo”din Bălți, în data de 11 mai 2022, au participat la cea de-a VI-a ediţie a Simpozionului național cu participare internațională CONTRIBUȚIA BIBLIOTECII LA AFIRMAREA DIVERSITĂȚII CULTURALE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC, Suceava, România. Tema ediției de anul acesta a fost BIBLIOTECA ÎN CONȘTIINȚA TINEREI GENERAȚII.

simposionÎn cadrul Simpozionului, Valentina TOPALO a prezentat comunicarea în plen Impactul Repozitoriului Instituţional ORA USARB şi Biblioteca Digitală.

La lucrările Simpozionului au participat peste 100 de participanţi, cercetători ştiinţifici, profesori din învăţământul universitar şi preuniversitar, directori de bibliotecă, artişti plastici, scriitori, publicişti, sociologi, bibliotecari, doctoranzi, masteranzi, studenţi, din România şi din străinătate (Italia, Ucraina, Republica Moldova).

Evenimentul a avut loc la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în Auditoriumul „Joseph Schmidt”, Corp F în format hibrid prin Google meet.

Foto