07-10-2022

traditii comunicatÎn Centrul de Informare al României a Bibliotecii Ştiinţifice USARB la 7 octombrie 2022, şi-a desfăşurat lucrările Secţiunea BIBLIOTECONOMIE ŞI ŞTIINŢELE INFORMĂRII  în cadrul celei de-a XI-a ediţie a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale „Tradiţie şi Inovare în Cercetarea Ştiinţifică”, cu genericul BIBLIOTECA – MEDIU INFORMAŢIONAL RELEVANT ÎN INSTRUIRE ŞI CERCETARE, dedicată celor 77 de ani de la fondarea Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi şi a Bibliotecii Ştiinţifice.

Bibliotecarii universitari bălţeni au participat la sesiunea de deschidere solemnă a lucrărilor Conferinței Ştiinţifice Internaţionale, moderată de doamna Valentina PRIȚCAN, dr., conf. univ., Prorector pentru activitatea ştiinţifică și relații internaționale. Lucrările Conferinței au continuat în secţiuni / ateliere.

Secţiunea s-a desfăşurat în format mixt cu participarea a peste 50 de reprezentanţi ai mediului profesional din țară şi de peste hotare: Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Biblioteca Ştiinţifică a ASEM, Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii Tehnice a Moldovei, Biblioteca Republicană Științifică Agricolă, Biblioteca Republicană Tehnico-Ştiinţifică, Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu”, Iași.

În deschiderea Secţiunii, moderatoarea Lina Mihaluţa, directoare adjunctă a Bibliotecii, a salutat participanţii şi a prezentat Programul, care a inclus subiecte importante pentru consolidarea şi dezvoltarea Bibliotecii, instrumente şi servicii de calitate în conformitate cu standardele şi tendinţele mondiale.

sectiunea

În cadrul Secţiunii au fost prezentate 12 comunicări: Managementul schimbării în vremuri incerte - Lina MIHALUŢA, directoare adjunctă, Lilia UCRAINEŢ, bibliotecară; Dezvoltarea competențelor profesionale a personalului de specialitate din biblioteci: orientări de perspectivă - Ludmila CORGHENCI, şefa Centrului de Formare Continuă în Biblioteconomie şi Ştiinţe ale Informării, Biblioteca Naţională a RM; Modele de competenţe ale personalului din instituţiile infodocumentare - Lilia POVESTCA, doctorandă, Universitatea de Stat din Moldova; Perspective legislative privind bibliotecile publice din Republica Moldova și România - Dorin COZAN, dr. în filosofie, drd., Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău; Obiectivele de Dezvoltare Durabilă în ansamblu de activități al BȘ USARB - Valentina TOPALO, bibliotecară principală; Transformarea bibliotecilor universitare în era digitală -  Bianca Georgiana ADĂSCĂLIŢEI MACARI, drd., Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău; Servicii de bibliotecă online: oportunități și viziuni - Tatiana POGREBNEAC, bibliotecară, Taisia ACULOVA, bibliografă principală; Aplicarea altmetricelor ca metodă alternativă de măsurare a impactului - Mihaela STAVER, bibliotecară principală; Axiologie informaţional-bibliografică - Anna NAGHERNEAC, bilbiotecară principală, Elena SCURTU, bibliografă; Diversificarea formelor şi metodelor de comunicare a documentelor în biblioteca universitară - Ala LÎSÎI, bibliotecară, Ludmila RĂILEANU, şefă serviciu, Veronica BARBAROȘ, bibliotecară; Valorificarea contribuţiilor ştiinţifico-didactice ale profesorilor Facultății de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului (ŞREM) - Olga DASCAL, bibliotecară, Angela HĂBĂŞESCU, şefă birou; Marketingul modern în Biblioteca Ştiinţifică USARB - Silvia CIOBANU, bibliotecară principală.

În aşa fel, una dintre realizările incontestabile ale Bibliotecii, este că s-au făcut pași importanți spre integrarea resurselor informaționale instituţionale în circuitul internațional.

sectuinea1De asemenea, a avut loc prezentarea expoziţiei Contribuţii ştiinţifico-didactice ale profesorilor şi colaboratorilor USARB 2020-2022 şi lansarea a 3 lucrări: Contribuţii pedagogice ale universitarilor bălţen, 2022. Vol. 1 : Indice bibliografic; Vol. 2 : Indexuri auxiliare; Tradiţie şi inovare în cercetarea ştiinţifică. Ediţia a 9-a : Materialele Colloquia Professorum din 11 octombrie, 2019; Serviciile moderne de bibliotecă şi transformarea digitală : Masa rotundă în cadrul Conferinţei Ştiinţifice cu participare internaţională „Tradiţie şi inovare în cercetarea ştiinţifică”, ediţia a 10-a : Secţiunea Biblioteconomie şi Ştiinţele Informării, 8 octombrie, 2021.

Directoarea adjunctă a Bibliotecii, Lina Mihaluţa, a mulțumit oaspeţilor, bibliotecarilor pentru implicare activă şi comunicări interesante. La sesiunea de închidere a lucrărilor Conferinței a fost prezentat rezumatul activităților realizate, ce include perspectivele de viitor a Bibliotecii Ştiinţifice USARB, pentru satisfacerea deplină a necesităţilor informaţionale complexe ale studenţilor, cadrelor didactice, cercetătorilor şi altor categorii de utilizatori.

Foto