26-10-2022

DONAŢII DIN PARTEA CADRELOR DIDACTICE USARB

Donaţie din partea domnului Valeriu Capcelea, dr. hab. în filosofie, conf. univ., şeful Secţiei Nord al AŞM

capcelea bibli 1O nouă donaţie venită din partea domnului Valeriu Capcelea, dr. hab. în filosofie, conf. univ., şeful Secţiei Nord al AŞM a completat colecţia Bibliotecii Ştiinţifice USARB: Doctor habilitat Valeriu Capcelea: Biobibliografie / Universitatea de Stat din Moldova, Biblioteca Ştiinţifică (Institut) „Andrei Lupan” ; editor: Constantin Manolache ; coordonatori: Ion Valer Xenofontov, Lidia Prisac ; responsabil de ediţie: Eugenia Tofan. – Chişinău : Biblioteca Ştiinţifică (Institut), 2022. – 200 p. – ISBN 978-9975-3331-5-3.

Lucrarea este editată cu ocazia jubileului de 70 ani a doctorului habilitat, conferenţiar universitar Valeriu Capcelea, personalitate apreciată în ţară şi peste hotare pentru realizări în domeniul filosofiei, educaţiei, deontologiei juridice, genealogiei, istoriei.

 

Donaţie din partea domnului Corneliu Vrabie, lectr. univ., dr., Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, Catedra de Drept

vrabie cCorneliu Vrabie, lectr. univ., dr. a donat Bibliotecii Ştiinţifice USARB 5 exemplare ale lucrării Drept civil. Succesiuni : Note de curs : (Ciclul I, Licenţă) / Corneliu Vrabie, Natalia Janu ; Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, Catedra de Drept. – Bălţi : [s. n.], 2021. – 134 p. : fig. – ISBN 978-9975-3345-3-2.

Resursa informaţională tratează teme ce corespund curriculei la disciplina Drept civil. Succesiuni: definirea domeniului, caracterele juridice ale moştenirii, statutul juridic al moştenitorului, confirmarea drepturilor rezultate din moştenire.

Prezentul suport de curs este destinat studenţilor care îşi desfăşoară studiile de licenţă în cadrul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale, dar poate servi ca suport şi pentru specialişti din alte domenii.

 

DONATORI PARTICULARI

Donaţie de la Gimnaziul „Dumitru Matcovschi”, com. Cotiujenii Mici, r-nul Sîngerei

gimnaziu 1gimnaziu 2Colecţia Bibliotecii Ştiinţifice a fost îmbogăţită cu un set de carte venit de la Gimnaziul „Dumitru Matcovschi”, com. Cotiujenii Mici, r-nul Sîngerei, directoare Budeanu Rodica, (donaţia fiind un proiect de caritate, oferită de membrii Organizației de caritate TEECH din Regatul Unit și Fundația „Daniel”, administrator: Inga Cucireav Mihail, or. Bălți).

Resursele informaţionale sunt binevenite utilizatorilor bibliotecii universitare, constituind un suport informaţional pentru cei care vor să studieze şi să înveţe limba engleză prin lectură şi, totodată, să cunoască mai detaliat unele particularităţi ale literaturii pentru copii.

 

Donaţie din partea doamnei Gabriela Duda, Bucureşti

dudaGabriela Duda a donat Bibliotecii Ştiinţifice 2 exemplare ale lucrării Un scit de care perşii s-au temut / Marin Tarangul ; antologie, repere critice şi istorico-literare, notă asupra ediţiei de Gabriela Duda, repere cronologice de Micaela Gulea şi Ion Tarangul ; prefaţă de Andrei Pleşu. – Bucureşti : Ed. Vremea, 2022. – 398 p. – (Fapte, idei, documente ). – ISBN 978-606-081-084-1.

Cu această carte autorul încearcă să readucă în atenţia publicului o personalitate excepţională, Marin Tarangul - teolog, critic de artă, filosof și scriitor, la mai bine de 10 ani de la dispariţia sa, o personalitate puţin cunoscută şi pe nedrept ignorată.

 

Donaţie din partea domnului Vladimir Tintiuc, AO „Solaris”, Chişinău

tintiucVladimir Tintiuc, AO „Solaris, Chişinău, a oferit în dar Bibliotecii Ştiinţifice volumele 1-2 ale lucrării Foi din Grădina lui Moria. 1925 : [traducere din limba rusă, confruntată cu ediţiile în limba engleză şi germană]. Cartea a 2-a : Iluminare / traducători: Ana Tintiuc, Nicoleta Stăvilă. – Chişinău : AO Solaris”, 2021. – ISBN 978-9975-56-661-2.

Volumele sunt destinate oamenilor care-şi doresc să meargă pe căile înălţării spiritului, întrucât fiecare va găsi pentru sine un punct de aplicare pentru creşterea şi desăvârşirea conştiinţei.

 

Donaţie de la Biblioteca Ştiinţifică a Academiei de Studii Economice din Moldova, Chişinău 

asemBibliotecarii de la Biblioteca Ştiinţifică a Academiei de Studii Economice din Moldova, au donat Bibliotecii Ştiinţifice USARB lucrarea „Competitiveness and innovation in the knowledge economy”, international scientific conference (26 ; 2022 ; Chisinau). 26th International Scientific Conference „Competitiveness and innovation in the knowledge economy”, september 23-24, 2022, Chisinau, Republic of Moldova : Book of Abstracts. [Volumul 1] / scientific committee: Alexandru Stratan (president) [et al.]. – Chişinău : [s. n.], 2022. – 67 p. – Antetit.: Acad. de Studii Econ. din Moldova [et al.]. – ISBN 978-9975-155-93-9. – ISBN 978-9975-155-94-6.

Resursa informaţională include abstractele de la cea de a 26-a conferinţă ştiinţifică internaţională „Competitiveness and innovation in the knowledge economy” ce pune în lumină abordări inovatoare și noi tendințe în domeniul afacerilor și administrației.

 

Donaţie din partea doamnei Larisa Cuzneţov, dr. hab., prof. univ., Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău

cuznetovLarisa Cuzneţov, dr. hab., prof. univ. a donat Bibliotecii Ştiinţifice USARB 10 exemplare ale lucrării Profesionalizarea cadrelor didactice. Formarea iniţială : Ghid metodologic / Larisa Cuzneţov, Olga Raileanu, Anastasia Oloieru, Irina Simcenco ; Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău. – Chişinău : [s. n.], 2021. – 230 p. : tab., fig. – ISBN 978-9975-46-568-7.

Ghidul metodologic redă ansamblul de perspective, repere teoretice de reconceptualizare a profesionalizării cadrelor didactice universitare, reliefând modelul personalităţii cadrului didactic universitar şi, anume, comportamentul epistemic, component, deontic şi autoritatea pedagogică a acestuia.

 

Donaţie din partea domnului Adrian Şimon, dr. în economie, conf. univ., Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu-Mureş, România

simonAdrian Şimon, dr. în economie, conf. univ. a donat Bibliotecii Ştiinţifice lucrarea Pieţe financiare şi investiţii financiare în contextul finanţelor comportamentale / Adrian Şimon. – Bucureşti : Cavallioti, 2014. – 249 p. : tab., fig. – ISBN 978-606-551-052-4.

Această carte îşi propune să realizeze o legătură indestructibilă şi naturală ce trebuie în permanenţă urmărită şi încurajată, respectiv cea dintre procesul de economisire, componenta finanţelor personale şi, inevitabil, componenta de investiţii financiare.

Este o publicaţie de mare reprezentativitate şi de mare interes pentru specialiştii din domeniul fascinant al finanţelor.

 

Donaţie din partea Protoiereului Ioan Lisnic, dr. în teologie, Floreşti

lisnicO nouă donaţie, venită din partea Protoiereului Ioan Lisnic, dr. în teologie, a îmbogăţit colecţia Bibliotecii Ştiinţifice USARB: Clerici ortodocşi în închisorile comuniste: Basarabia, Nordul Bucovinei şi Transnistria. Volumul 3 / protoiereu Ioan Lisnic. – Iaşi : Stef, 2022. – 383 p. : fot. – ISBN 978-606-028-829-9.

Resursa informaţională a apărut cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove. Este a treia din seria de volume ce redau biografiile clericilor şi credincioşilor ortodocşi persecutaţi de regimul sovietic. În acest volum sunt expuse biografiile clericilor ortodocşi în închisorile comuniste din Basarabia, Nordul Bucovinei şi Transnistria.