02-05-2023

receptie suaRectorul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, dr., conf. univ. Natalia Gaşiţoi, Lina Mihaluţa, directoarea a BŞ USARB, Mihaela Staver, Centrul de Cercetare şi activitate metodologică, absolventa programului Open World au participat, în data de 28 aprilie 2023, la evenimentul de distribuire a unui lot de echipament tehnic și consumabile pentru 9 biblioteci. Donaţia a fost oferită de către Wilmington East Rotary din orașul Wilmington, Carolina de Nord, grație proiectului de cooperare între bibliotecile din statul Carolina de Nord și Republica Moldova.

Proiectul este realizat în cadrul Parteneriatului bilateral Carolina de Nord – Republica Moldova cu suportul Fondului Mondial pentru Copii din Moldova, AO Centrul Internațional pentru Cooperare și Dezvoltare „PHOENIX” și Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Moldova.

Evenimentul a avut loc la Complexul Sociocultural Universitar al USMF „Nicolae Testemițanu”, organizat de către Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.

La eveniment au participat: E.S. dl Kent D. Logsdon, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, rectori, prorectori ai universităților și directori ai colegiilor de medicină, directori/șefi de biblioteci, reprezentanții AO CICD „PHOENIX”, Rotary Chișinău Centru, dar şi  participarea în regim on-line, a dnei Elaine Marshall, secretar de stat al statului Carolina de Nord, a reprezentanților Wilmington East Rotary, a dnei Donna Flake, coordonatoarea proiectului de cooperare interbibliotecară și a alţi parteneri.

Aducem cele mai calde cuvinte de mulţumire partenerilor noştri din Carolina de Nord, SUA pentru susţinerea bibliotecilor din RM şi donaţia oferită.

Foto