06.12.2023

În contextul comemorării celei de-a 75-a aniversare a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, marcată anual la 10 decembrie, începând cu anul 1948, Centrul de Informare al Uniunii Europene din cadrul Bibliotecii Ştiinţifice a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, în parteneriat cu Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale au organizat la 6 decembrie un panel de discuţii cu genericul „Priorităţile Uniunii Europene în apărarea Drepturilor Omului!”.

Ion Ciobanu, dr. în drept, lector superior la Catedra de Drept al USARB a vorbit despre adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, un model de referință în ceea ce privește protecția drepturilor omului la nivel european în context internațional. De asemenea, Uniunea Europeană este unită ca susținător ferm al sistemului Organizației Națiunilor Unite pentru drepturile omului și continuă să susțină, să apere și să promoveze în mod activ toate drepturile omului ca prioritate a acțiunii sale externe.

drepturi

Îmreună cu studenţii prezenţi la discuţie, domnul Ion Ciobanu a analizat cele 30 de articole ale Declarației Universale a Drepturilor Omului, cu trimitere la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, drepturile omului cuprinse/inserate din aceste documente în Constituția Republicii Moldova.

În cadrul evenimentului Valentina Topalo, bibliotecară principală, coordonatoarea CIUE a prezentat expoziţia cu acelaşi titlu „Priorităţile Uniunii Europene în apărarea Drepturilor Omului!”, platforma cu cele 300 000 de resurse informaţionale ale Oficiului de Publicaţii al Uniunii Europene, reamintind celor prezenţi despre textul miraculos al Declarației Universale a Drepturilor Omului, despre importanța drepturilor universale, indivizibile și inalienabile, chiar dacă există o deconectare tot mai mare între standarde și realitățile de pe teren.

La finele discuţiei ne-am dorit să aflăm mai multe detalii privind părerea celor prezenţi despre cel mai important drept al lor, într-un mod interactiv (Care este cel mai important drept al meu?), urmat de răspunsurile: dreptul la viaţă, dreptul la libertate, dreptul la educaţie, dreptul la întrunire paşnică, dreptul la libera circulaţie, dreptul la sănătate, dreptul la muncă.

Foto