14-03-2024

adunareAdunarea de producere, din 14 martie 2024, la Biblioteca Științifică USARB a pus în discuţie prin analiză rezultatele şi performanțele bibliotecii din anul precedent și stabilite obiectivele și priorităţile pentru anul 2024.

Directoarea Bibliotecii, Lina Mihaluţa, împreună cu managerii de echipe, au relatat despre efectele şi performanțele operaționale, proprii activităţii bibliotecii. În rapoartele prezentate a fost evidențiat efortul angajaţilor depus pentru realizarea obiectivelor stabilite în programul de activitate. Ne bucură faptul că Biblioteca Științifică USARB și-a concentrat eforturile, în cel mai activ mod pentru a îndeplini și chiar depăși unii indicatori de performanţă.

Rapoartele au inclus toate realizările Bibliotecii pe parcursul anului 2023 cu referire la implicarea în proiecte naţionale şi internaţionale: MHELM - Conducerea și managementul învățământului superior din Moldova (Moldova Higher Education Leadership and Management), cofinanţat prin Programul Erasmus+ al UE, coordonat de Universitatea Tehnică a Moldovei şi programul Women in Online Work (WOW) implementat cu sprijinul financiar al Suediei.

Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, membră a Parteneriatului bilateral dintre Republica Moldova și Carolina de Nord, şi-a suplinit oferta informaţională prin accesul gratuit la platforma North Carolina Community College System – platformă multidisciplinară de Resurse Educaționale Deschise (manuale, prelegeri, cursuri etc.) şi o donaţie de echipament tehnic și consumabile în valoare de 49 900,00 lei.

În 2023, a fost asigurat accesul la colecţiile enciclopedice: 1 005 649 u.m. în 319 276 titluri; achiziţionate – 3 510 u.m. / 1 959 titluri. A fost asigurat confortul şi normele estetice pentru 5 793 utilizatori activi, în 12 săli de lectură (793 locuri), 4 săli de împrumut la domiciliu și alte subdiviziuni, care au consemnat 122 997 intrări, cu 358 827 de împrumuturi şi furnizări de documente electronice. 7 906 vizitatori ai paginii web au înregistrat 27 415 de vizite virtuale.

Prioritățile majore ale Bibliotecii au fost focusate pe susținerea procesului de învățământ și cercetare științifică, oferire utilizatorilor a unor servicii şi produse moderne, prin selectarea, colectarea şi comunicarea unor informaţii şi documente relevante, indiferent dacă ele circulă pe suport tradiţional sau în format electronic.

Elena Cristian – Secţia Dezvoltarea resurselor informaţionale a informat despre evoluţia colecției de resurse informaţionale a Bibliotecii Ştiinţifice USARB, care s-a extins și s-a diversificat pe parcursul anului.

Ludmila Răileanu – Secţia de Relaţii cu publicul a raportat despre realizările compartimentului Utilizare şi utilizatorii Bibliotecii Ştiinţifice USARB.

Anna Nagherneac – Centrul de Informare şi cercetare bibliografică a vorbit despre acoperirea necesităţilor informaţionale ale comunităţii universitare.

Tatiana Prian, directoare adjunctă a prezentat activitatea Centrului de Informatizare, vorbind despre administrarea şi întreţinerea resurselor şi serviciilor electronice: pagina web, resursele media, serviciile şi aplicaţiile online, realizate prin asigurarea informaţională şi funcţională a acestora, administrarea / întreţinerea serviciilor electronice.

Mihaela Staver - Centrul de Cercetare şi activitate metodologică a prezentat rezultatele activităţii de cercetare şi de formare a cadrelor bibliotecare şi a activităţii Centrului Biblioteconomic Departamental.

Această întrunire a reprezentat o oportunitate de a analiza rezultatele BŞ a USARB, de a recunoaște contribuțiile fiecărui membru al echipei la activitatea Bibliotecii, de a identifica soluţii pentru rezolvarea problemelor de viitor.

Pe lângă prezentarea raportului, adunarea a oferit un cadru propice pentru discuții și schimburi de idei între toți cei implicați, în cadrul cărora au fost discutate posibilități de îmbunătățire a serviciilor bibliotecii, strategii pentru optimizarea resurselor și noi direcții pentru dezvoltarea Bibliotecii Ştiinţifice a USARB în anul curent.

Foto