15-04-2025
Angela Hăbăşescu, şefă birou şi Elena Ţurcan, bibliotecară principală, a Bibliotecii Ştiinţifice au participat la Zilele Sănătății, ediția a XVI-a a Campaniei de promovare a Psihologiei, desfășurate la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, organizate de Catedra de Psihologie a Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Arte.
În data de 8 aprilie, Elena Ţurcan a promovat o lecţie practică cu tema Echilibru şi Armonie – ora ta de Yoga. Studenții de la specialitatea Psihologie au avut ocazia să participe la o oră menită să aducă armonie între fizic şi intelectual. Activitatea a pus în lumină importanța echilibrului fizic și psihic în viața noastră cotidiană, oferindu-le tinerilor un instrument practic pentru menținerea stării de sănătate și pentru gestionarea stresului.
Conform programului, în data de 11 aprilie, Angela Hăbăşescu a participat la Colocviul ştiințific studenţesc „Stres, sănătate psihică şi stil de viaţă”, aflat la a V-a ediţie, cu prezentarea expoziţiei „O carte pentru sănătate” care a cuprins resurse informaţionale din colecţiile Bibliotecii cu subiectele: psihologia sănătăţii, stres, stres ocupaţional, sănătate psihică, emoţii, psihologie pozitivă, ameliorarea stresului, tehnici de relaxare, mod sănătos de viaţă etc.