06-10-2017

Comunicat privind Workshopul INDEXARE PE SUBIECTE: PROBLEME ŞI SOLUŢII la Biblioteca Ştiinţifică USARB

Pe 6 noiembrie 2017, la Biblioteca Ştiinţifică USARB, s-a desfăsurat reuniunea–satelit a Conferinței anuale a Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova Transformăm bibliotecile – transformăm comunitățile. Workshopul Indexare pe subiecte: probleme şi soluţii a fost organizat de Secţiunea Biblioteci din învăţământ şi specializate a ABRM de comun acord cu Filiala BIN (Biblioteci de Învăţământ din Nord) - Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Moderatori au fost Elena Harconiţa, director BŞ USARB, preşedintele secţiunii Biblioteci din învăţământ şi specializate şi Lina Mihaluţa, director adjunct, vice-preşedinte ABRM.

Au participat 38 de bibliotecari din bibliotecile universitare şi specializate din RM, inclusiv membrii Consorţiului creat în Proiectul Modernizarea serviciilor informaţionale pentru un învăţământ de calitate (MISISQ), Programul TEMPUS: BŞ USARB, BŞM a USAMF „N. Testemiţanu”, BŞ a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, BC USM, BŞ UTM, BRŞA a UASM.

Din partea USARB participanţii evenimentului au fost salutaţi de către Dr. Igor Cojocaru, Prorector pentru activitatea ştiinţifică, inovaţie şi transfer tehnologic iar din partea Asociaţiei Bibliotecarilor din RM de către Mariana Harjevschi, președintele ABRM.

În mesajul de inaugurare Elena Harconiţa, directorul BŞ USARB a vorbit despre importanţa unor astfel de dialoguri profesionale şi a prezentat 3 lucrări, instrumente de lucru create de bibliotecarii USARB Cucu, Adella, Mihaluţa, Lina Catalogarea corporativă în ALEPH : Ghid metodic pentru bibliotecari; Aculova, Taisia, Culicov, Natalia. Indexarea pe subiecte : Ghid metodic pentru bibliotecari, ediţia a 2-a revăzută şi adăugită; Culicov, Natalia. Descrierea analitică a articolelor din publicaţii periodice şi culegeri în software Aleph : Ghid metodic pentru bibliotecari, invitând colegii din alte instituţii să le expertizeze.

Dialogul profesional a inclus prezentări, intervenţii, analize şi abordări ale mai multor subiecte în viziunea bibliotecarilor-specialişti.

Taisia Aculova, bibliograf principal, oficiul Referinţe bibliografice, Biblioteca Ştiinţifică USARB în prezentarea Indexarea pe subiecte: aspect teoretico-metodologic. Experienţa BŞ USARB, a vorbit despre principiile, cerinţele, metodele de indexare aplicate, bazate pe experienţa celor mai mari biblioteci din lume – Biblioteca Congresului şi Biblioteca Naţională a Franţei, Biblioteca Naţională din Marea Britanie. Vorbitoarea a identificat şi a analizat unele probleme în procesul de indexare şi a venit cu propuneri pentru soluţionarea şi uniformizarea lor.

Irina Gangan, şef secţie PASD, Biblioteca Ştiinţifică Medicală, USMF „Nicolae Testemiţanu", în prezentarea Indexarea documentelor de profil medical în contextul catalogării partajate s-a referit la indexarea pe subiecte în Biblioteca Ştiinţifică Medicală, la tezaurul specializat MeSH (Medical Subject Headings) pentru documentele medicale creat de Biblioteca Naţională de Medicină a SUA, recomandările BNM SUA pentru utilizarea MeSH-ului, indexarea multilingvă pe subiecte - o necesitate şi o provocare pentru bibliotecile academice. În concluzie dna a menţionat că de calitatea indexării pe subiecte a documentelor depinde, în mod direct, rata de succes a regăsirii informaţiilor necesare în catalogul electronic iar fiecare bibliotecă trebuie să-şi definească foarte bine politica de indexare şi să o adapteze cerinţelor utilizatorilor direcţi ai bibliotecii.

Indexarea pe subiecte este un proces complicat şi necesită o pregătire constantă şi o înaltă calificare a indexatorilor, de aceea sunt binevenite întrunirile profesionale, în cadrul cărora indexatorii să facă schimb de experienţă, să discute şi să soluţioneze problemele ce apar în această activitate a mai specificat Irina Gangan.

În cadrul dialogului au fost sesizate mai multe inconvenienţe apărute în bibliotecile care cataloghează în Sistemul ALEPH, probleme ce trebuie analizate şi rezolvate în cadrul grupului de lucru Modulul Catalogare.

Natalia Culicov, şef oficiu Referinţe bibliografice, Biblioteca Ştiinţifică USARB, a prezentat lucrarea Descrierea analitică a articolelor din publicaţii periodice şi culegeri în software ALEPH, apărută la Bălţi în anul 2017. Ghidul metodic conţine recomandări privind aplicarea normelor de catalogare a articolelor în modulul Catalogare a softului de bibliotecă ALEPH, formatul MARC 21. A fost pus accentul pe necesitatea şi scopul elaborării documentului, fiind prezentată structura şi conţinutul ghidului, bibliografia de specialitate utilizată, avantajele descrierii analitice.

Au fost discutate mai multe probleme cu care se confruntă catalogatorii în procesul descrierii analitice în ALEPH, cum ar fi: dublarea înregistrărilor bibliografice a publicaţiilor seriale în catalog, unul şi acelaşi articol publicat în diferite surse sau articolele cu continuitate în diferite numere.

Liubovi Carnaeva, directorul BŞM, USMF „Nicolae Testemiţanu" a propus ca în fiecare bibliotecă să fie desemnate persoanele responsabile din grupul de lucru care vor analiza şi propune soluţii de depăşire a dificultăţilor şi lacunelor în catalogarea corporativă. Dumneaei a invitat reprezentanţii Grupurilor de lucru din fiecare bibliotecă împreună cu specialiştii preocupaţi de descrierea analitică, să se întrunească în data de 23 noiembrie, anul curent, la BŞM USMF pentru a soluţiona unele probleme de comun acord.

Taisia Aculova a relatat despre anumite dificultăţi în regăsirea informaţiei de către utilizatori în OPAC - ALEPH 500 la un an de utilizare, de exemplu instrucţiunea de utilizare a catalogului este doar în limba engleză, sortarea după dată nu funcţionează, nu funcţionează unele opţiuni în căutarea avansată, etc.

Zinaida Pânzari, responsabil de activitatea bibliotecilor şcolare de la Direcţia Generală de Educaţie Ştefan Vodă, a felicitat bibliotecarii din structurile universitare şi specializate din partea bibliotecarilor şcolari din Zona de Centru şi Sud, care se întrunise în 24 octombrie la o conferinţă cu genericul Explorarea oportunităţilor TIC în promovarea bibliotecilor şcolare.

În calitate de invitată specială a întrunirii profesionale din universitatea bălţeană a fost Diana Dabija, reprezentanta Coherent Solutions SRL, care a vorbit despre facilităţile Bibliotecii moderne automatizate. Tehnologie RFID. Campania propune bibliotecilor din RM un sistem de autodeservire şi autoreturnare a documentelor împrumutate, sistem antifurt, sistem de inventariere automatizată ş.a.

Decizii:

  • Organizarea şedinţei de lucru a Grupului Modulul Catalogare împreună cu reprezentanţii ce se ocupă de descrierea analitică în data de 23 noiembrie 2017 la Biblioteca Ştiinţifică Medicală a USMF „Nicolae Testemiţanu” pentru soluţionarea problemelor ce ţin de catalogarea corporativă a serialelor.
  • Actualizarea deciziilor la nivel de Consorţiu în vederea respectării regulilor de descriere bibliografică şi catalogare.
  • Respectarea metodologiei de creare a vedetelor de subiect, limitarea numărului lor pentru o înregistrare bibliografică.
  • Evitarea înregistrărilor duble.

În încheiere Directoarea Elena Harconiţa a mulţumit bibliotecarilor universitari pentru participare, a menţionat importanţa Workshopului în care au fost reiterate mai multe aspecte ale catalogării corporative, de corectitudinea cărora depinde calitatea serviciilor şi satisfacţia informaţională a utilizatorilor. Participanţilor li s-au înmânat certificate.

Elena Harconiţa, preşedintele secţiunii Biblioteci din învăţământţămănt şi Specializate a ABRM

Foto