22-11-2017

Donaţie din partea domnului Vitalie Rusu, doctor, conferenţiar universitar

donatie Russu VVitalie Rusu, doctor, conferenţiar universitar, decan al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale, Catedra de Drept Public a oferit Bibliotecii Ştiinţifice USARB monografia Răspunderea penală pentru infracţiunile contra securităţii publice exprimate în manipulări ilegale cu arme şi muniţii, editată la Chişinău, 2017, autor Angela Serbinov. Lucrarea poartă un caracter novator, dat fiind că autorul investighează temeinic şi multiaspectual elementele constitutive ale infracţiunilor consemnate la art. 290 şi 291 CP RM, inclusiv prin prisma analizei practicii judiciare.
Monografia constituie un suport ştiinţifico-metodologic solid pentru literatura de specialitate, în special pentru dezvoltarea, în continuare, a ştiinţei dreptului penal.
Este utilă profesioniştilor şi cercetătorilor, profesorilor şi studenţilor Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale.

 

Donaţie din partea doamnei Victoria Fonari

donatie Fonari VBiblioteca Ştiinţifică USARB a primit din partea doamnei Victoria Fonari, poetă, doctor în filologie, cercetător ştiinţific o donaţie alcătuită din 5 titluri în 6 exemplare. În volumele de poezii, autoarea ne prezintă o poezie eminamentă lirică stăpânită de o exuberanţă juvenilă, de interogaţii şi nelinişti adolescentine, iar în monografii abordează câteva optici de interpretare, din perspectiva relevării diverselor modalităţi de investigare a operelor literare.
Publicaţiile fac parte din domeniul literaturii şi criticii literare, fiind adresate tuturor cititorilor pasionaţi de poezie, cât şi profesorilor, studenţilor de la Facultatea de Litere.

 

Donaţie din partea Academiei de Administrare Publică din Chişinău

donatie AAPO nouă donaţie din partea Academiei de Administrare Publică din Chişinău, constituită din 8 titluri în 14 exemplare din domeniile: administraţie publică, religie, economie şi drept, în limbile română, rusă şi engleză a completat colecţia Bibliotecii Ştiinţifice USARB.
Lucrările vor deveni instrumente utile pentru cadrele didactice şi studenţii USARB.

 

Donaţie din partea domnului Virgil Botnaru

donatie Botnaru Vdonatie Botnaru V 2Virgil Botnaru, poet basarabean de la Bălţi, a donat Bibliotecii Ştiinţifice USARB volumul de poezii Schimbare de altitudine, apărut la Bucureşti: Casa de pariuri literare, 2017. Versurile reflectă probe ale unui talent real, solidar cu „promoţia” sa, însă cu ambiţii parcă ceva mai mari atât ca problematică, cât şi ca şlefuire a limbajului.
Poeziile ne frapeză prin limbajul postmodern, noutate, ludic, inaugurând o amplă deschidere asupra realului.

 

Donaţie din partea domnului Valeriu Capcelea, doctor habilitat, conferenţiar universitar

donatie Capcelea V 1donatie Capcelea V 2donatie Capcelea V 3Valeriu Capcelea, doctor habilitat în filosofie, conferenţiar universitar, a oferit Bibliotecii Ştiinţifice 2 lucrări editate la Bălţi: Indigou Color, 2017. Monografia Intelectualitatea: esenţa, tipologia, locul şi rolul ei în existenţa socială tratează, printr-o abordare nouă, integrată pluridisciplinară şi panoramică esenţa acestui fenomen social specific, elucidând trăsăturile definitorii şi tipologia intelectualităţii, evidenţiind locul şi rolul ei în viaţa socială în general şi în epoca post-modernă, în mod special.
Studiul în cauză este destinat filosofilor, eticienilor, sociologilor, istoricilor şi politicienilor. Prezintă interes şi poate fi util unui cerc larg de cititori, în mod special pentru cei care vor să cunoască şi să pătrundă în esenţa acestui fenomen social.
donatie Capcelea V 4donatie Capcelea V 5donatie Capcelea V 6Cea de-a doua lucrare, Agricultaura Durabilă în Republica Moldova: provocări actuale şi perspective reprezintă o culegere de articole ştiinţifice, coordonată de Profesorul Valeriu CAPCELEA, fiind elaborată în cadrul Filialei Bălţi a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, cu participarea USARB, a Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp ,,Selecţia”.

 

Donaţie din partea doamnei Silvia Briceag, doctor în psihologie, conferenţiar universitar

donatie Briceag Sdonatie Briceag S 2Silvia Briceag, doctor în psihologie, conferenţiar universitar, a completat colecţiile Bibliotecii universitare cu 10 exemplare ale monografiei Familia în spaţiul reprezentărilor sociale: definiţii, concepţii, reflecţii ,editată la Bălţi, 2017, elaborată în cadrul Proiectului „Cercetarea funcţionalităţii familiilor din Republica Moldova şi elaborarea mecanismelor de reajustare psiho-socială a acestora în contextul integrării europene”, implementat de către membrii Catedrei de psihologie, cu spijinul financiar al Academiei de Științe a Moldovei.
Monografia reflectă datele unui studiu ştiinţifico-teoretic aprofundat al familiei în spaţiul reprezentărilor sociale. Informaţia prezentată în această lucrare poate fi utilă pentru psihologi, cadre didactice, medici, asistenţi sociali.

 

Donaţie din partea domnului Sergiu Miron, doctor în matematică, cercetător ştiinţific

donatie Miron Sdonatie Miron S 2Sergiu Miron, doctor în matematică, cercetător ştiinţific, a donat Bibliotecii Ştiinţifice USARB lucrarea Funcţiile elementare şi reformă esenţială în trigonometrie, în 2 exemplare, editată la Iaşi, 2017. Mulţimea numerelor raţionale, mulţimea numerelor întregi, lungimea cercului şi a arcelor de cerc, eliminarea operaţiei de limită în procesul transformării fracţiilor periodice în fracţii ordinare - constituie elementele în baza cărora se realizează reforma esenţială în trigonometrie.
Studenţii, elevii claselor superioare, profesorii de matematică din licee şi colegii pot utiliza indicaţiile corespunzătoare la pregătirea temelor.

 

Donaţie din partea doamnei Tatiana Şova, doctor în pedagogie, conferențiar universitar

donatie Sova T 1donatie Sova T 2donatie Sova T 3Tatiana Şova, doctor în pedagogie, conferențiar universitar a oferit Bibliotecii Ştiinţifice USARB 3 lucrări în 6 exemplare: Glosar român-englez-rus-francez-italian: Pedagogia culturii emoţionale, Chişinău, 2016, Psihologia emoţiilor, Chişinău 2016 şi Pedagogie : Suport de curs, apărut la Bălţi, 2016. Lucrările abordează termenii specifici pedagogiei culturii emoţionale, fiind de real folos în cercetarea fenomenelor afective specifice lumii contemporane.
Sunt utile studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor, profesorilor şcolari şi cadrelor didactice universitare care exprimă interes pentru cercetarea câmpului puţin studiat al vieţii active, şi nu în ultimul rând, persoanelor implicate în educaţia pentru dezvoltare emoţională în domeniul profesional şi în spaţiul privat.

 

Donaţie din partea domnului Anatol Moraru, lector superior, prozator

donatie Moraru Adonatie Moraru A 2Anatol Moraru, lector superior la Catedra de Literatură Română şi Universală, prozator a donat Bibliotecii Ştiinţifice USARB volumul de nuvele Punct de vedere, apărut în colecţia Epica, editat la Iaşi: Editura Junimea, 2017. Lucrarea reprezintă o cronică polifonică a dramelor cotidianului, a alterării esenţei existenţei, a crizei de valori şi de comunicare, topită într-un discurs narativ fluent, iradiat de (auto)ironie şi ludic, demn de reţinut.
Este adresat tuturor cititorilor care vor să descopere enigmele prozei basarabene scrise în spaţiile oraşului Bălţi.

 

Donaţie din partea domnului Radu Moţoc, secretarul Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, Filiala “Costache Negri” din Galaţi

donatie Motoc R 1donatie Motoc R 2Radu Moţoc, secretarul Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, Filiala “Costache Negri“ din Galaţi, a oferit Bibliotecii Ştiinţifice USARB volumul de proze scurte Peştele cu aripi, apărut de sub tipar în colecţia Cartea de proză, editat la Bucureşti : Cartea Românească, 2017.
Fiecare dintre aceste povestiri este un scurtmetraj în sine, experienţa autorului în domeniul scenaristicii spunându-şi cuvântul, nimic nu se termină, totul se continuă, se prelungeşte în mintea cititorului şi de acolo în viaţa comună.

 

Donaţie din partea doamnei Irina Condrea, doctor habilitat în filologie, conferenţiar universitar

donatie Condrea IBiblioteca Ştiinţifică USARB a primit în dar din partea doamnei Irina Condrea, doctor habilitat în filologie, conferenţiar universitar lucrarea E timpul să vorbim corect, editată la Editura Prut. Sunt analizate şi explicate diverse greşeli prezente în mass-media, în limbajul unor persoane oficiale sau erori mai generalizate, care persistă în exprimarea mai multor categorii de vorbitori. Este indicată forma / sintagma greşită, sursa şi contextul în care a fost depistată, se explică de ce s-a greşit şi cum trebuie corectată eroarea.
Lucrarea este un instrument util pentru profesori, studenţi şi tuturor celor care vor să se exprime corect.

 

Donaţie din partea domnului Noie Rotaru

donatie Rotaru Ndonatie Rotaru N 2Noie Rotaru a donat Bibliotecii Ştiinţifice USARB monografia Din codrii străvechi răsai virtuos, Ca un soare pe cer luminos – Teleneştiul meu cel duios!: 406 ani de la atestare: Oraşul Teleneşti în descrieri şi imagini, editat la Teleneşti ; Bălţi, 2017.
Lucrarea reflectă oraşul Teleneşti în imagini şi fotografii, oglindind istoria şi viaţa culturală a localităţii.

 

Donaţie din partea domnului D. Dumitrescu

donatie Dumitrescu Ddonatie Dumitrescu D 2D. Dumitrescu a oferit Bibliotecii Ştiinţifice USARB 2 exemplare ale manualului Drept procesual civil. Partea generală, apărut la Chişinău, 2016. Manualul vizează totalitatea normelor juridice menite să reglementeze relaţiile sociale ce apar între instanţele de judecată şi alţi subiecţi procesuali în legătură cu examinarea şi soluţionarea cauzelor civile.
Este destinat studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor, profesorilor din instituţiile de învăţământ superior, precum şi lucrătorilor din cadrul instanţelor judecătoreşti şi avocatură.