23-11-2017

Vrabie lansare carteSala de lectură Ştiinţe Filologice şi Centrul de Informare al României a găzduit lansarea volumelor „Imaginea Iaşilor în presa interbelică ieşeană” şi „Oraşul Iaşi în evocări literare: de la Costache Negruzzi la Geo Bogza” ambele semnate de Diana Vrabie, critic şi istoric literar, doctor în filologie, conferenţiar universitar la Catedra de literatură română și universală, Facultatea Litere, Universitatea de Stat „Alecu Russo”din Bălți.

Cu acest prilej bibliotecarii din sala de lectură Ştiinţe Filologice au organizat expoziţia de documente: „Diana Vrabie, critic şi istoric literar, teoretician, doctor în filologie, conferenţiar universitar” în care au fost aşezate cărţi şi publicaţii periodice dedicate activităţii literare a criticului şi istoricului literar Diana Vrabie.

Despre volumele dedicate oraşului Iaşi au vorbit mai multe personalităţi din domeniul filologiei şi nu numai: prof.univ., dr. hab. Ion Gagim, rectorul USARB, Consulul General al României la Bălţi, Excelenţa Sa Dr. Miihai Baciu, Liviu Papuc, publicist, istoric literar şi traducător roman (Iaşi), Nicolae Busuioc, eseist, critic şi istoric literar, scriitor şi bibliotecar (Iaşi), dr. Nicolae Leahu (moderator), conf. univ., lector universitar Anatol Moraru, dr. Maria Abramciuc, conf. univ.

La eveniment au participat studenți de la Facultatea Litere, profesori universitari, bibliotecari.

Foto