10-10-2018

landoyAne LANDOY, șef de departament, Biblioteca Universității din Bergen, Norvegia, Coordonator de proiect, a efectuat o vizită la Biblioteca Ştiinţifică USARB, fiind condusă în spaţiile Bibliotecii de către directoarea Elena Harconiţa.

Ane Landoy este Coordonator al Proiectului CPEA-2015/10014 “Modernizarea serviciilor bibliotecilor universitare din Republica Moldova”, finanţat de Programul Norvegian de Cooperare în domeniul învăţământului superior cu Eurasia, dezvoltat în parteneriat între Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea din Bergen, Norvegia, Universitatea Transilvania din Braşov, România şi 18 biblioteci universitare din Moldova, inclusiv Biblioteca Ştiinţifică USARB.

Termenul Proiectului: 03 / 2016 -10 / 2019, coordonator naţional - Biblioteca Ştiinţifică a Academiei de Studii Economice a Moldovei, director, dr. Silvia Ghinculov.

Activitatea principală în cadrul acestui proiect este consolidarea capacităţilor bibliotecarilor, şi prin ei a cadrelor didactice şi a studenţilor din instituţiile de învăţământ superior. În acest scop, au fost organizate o serie de ateliere de lucru la Chişinău şi trei şcoli de vară : Braşov, Tulcea şi Constanţa – Mamaia.

Foto