27-01-2020

Donaţie din partea domnului Pantelimon Varzari, doctor habilitat în ştiinţe politice, Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”, I. P. Institutul de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice

varzarivarzari 2Autorul Pantelimon Varzari, doctor habilitat, a donat BŞ USARB lucrarea Istoria politică a Republicii Moldova : (Note de curs), editată la Chişinău : Pontos, 2019.
Prezentele note de curs constituiue o elaborare teoretică şi metodică privind studierea istoriei politice a Republicii Moldova ca ştiinţă şi disciplină didactică, cuprinzând şi o incursiune analitică în constituirea şi evoluţia sociopolitică a RSS Moldoveneşti între anii 1940-1991, perioadă care a marcat profund formarea şi dezvoltarea statului suveran şi independent Republica Moldova.
Cursul universitar este destinat formării abilităţilor de gândire critică la studenţi, masteranzi, dar poate servi şi un suport didactic pentru profesori în predarea disciplinei ce vizează istoria politică a ţării nostre.

 

 

Donaţie de la Catedra de limba română şi filologie romanică

catedra lim rom 2catedra lim rom 1Catedra de limba română şi filologie romanică a oferit în dar BŞ USARB un stoc de carte venit din partea soţiei regretatului lingvist Mircea Ioniţă, care a fost, în opinia Oxanei Chira, doctor în filologie, Catedra de filologie engleză şi germană „O personalitate care a devenit o filă de istorie pentru noi, discipolii, dar şi pentru întreaga comunitate ştiinţifică bălţeană şi basarabeană”.
Între anii 1962-2001, Mircea Ioniţă lector superior, conferenţiar, doctor, şi-a desfăşurat activitatea didactică şi ştiinţifică la Catedra Limba Franceză, în prezent Catedra de limba română şi filologie romanică a USARB.
Setul de carte include cărţi din domeniul lingvistiicii, limbă şi literatută franceză, critică literară, filosofie, semaseologie, artă, politică şi va fi localizat în Sala de lectură nr.4 : Documente în limbi străine, Colecţia „Mircea Ioniţă”.
Cărţile vor constitui un suport didactic în studierea corectă a limbii franceze pentru cadrele didactice, mastranzii şi studenţii acestei catedre.

 

 

Donaţie din partea domnului Mihai Cimpoi, critic şi istoric literar, membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, membru titular al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Chişinău

cimpoiMihai Cimpoi, critic şi istoric literar, a donat BŞ USARB lucrarea Radu Petrescu flaubertianul postmodern : eseu, autor Mihai Cimpoi, apărută în colecţia Eseu, coordonată de Mihai Stan, editată la Târgovişte : Editura Bibliotheca, 2019.
Autorul pune în lumină activitatea literară a prozatorului român Radu Petrescu, membru al grupului de la Târgoviște, unul dintre precursorii școlii postmoderniste românești, precum și unul dintre cei mai mari autori români de jurnale, susţinând, totodată, că Radu Petrescu ilustrează momentul de răscruce în evoluţia literaturii române, când romanele încep să vorbească despre romane, despre modul de a reprezenta şi de a da formă şi sens existenţei.
Cartea va fi utilă profesorilor, masteranzilor şi studenţilor de la Facultatea de Litere.

 

 

Donaţie din partea domnului Valeriu Capcelea, doctor habilitat în filosofie, conferenţiar universitar, Catedra de ştiinţe socioumane şi asistenţă socială

capceleaValeriu Capcelea, doctor habilitat în filosofie, conferenţiar universitar a îmbogăţit colecţia Bibliotecii Ştiinţifice cu 2 exemplare ale lucrării Filosofia socială : (Curs universitar), autor Valeriu Capcelea, apărută de sub tipar la Bucureşti : Pro Universitaria, 2019.
Acest curs universitar reprezintă o continuare a celor cinci ediţii a manualului de filosofie în care au fost abordate problemele şi specificul filosofiei şi a istoriei filosofiei. Cursul abordează atât istoria filosofiei sociale, cât şi tratarea celor mai importante sfere ale existenţei sociale, precum şi tendinţele dezvoltării sociale la acest început de mileniu.
Manualul reprezintă un instrument de lucru destinat studenţilor de la specialităţile cu profil socio-umanistic al instituţiilor de învăţământ superior, dar poate fi util şi cititorilor care se interesează de problemele vieţii sociale, de forţele motrice a dezvoltării sociale, tendinţele şi perspectivele dezvoltării sociale în mileniul al III-lea.

 

 

Donaţie din partea domnului Anatolie Faigher, doctor, lector universitar, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, Catedra de drept public

faigherAnatolie Faigher, doctor, lector universitar a oferit în dar BŞ USARB 2 exemplare ale publicaţiei Ghid metodic privind elaborarea şi susţinerea tezelor de licenţă/master, autori: Andrei Nastas, Anatol Faigher, editată la Chişinău, 2019.
Ghidul vine în ajutor studenţilor, masteranzilor în vederea elaborării tezelor de licenţă şi master. Sunt descrise abordările conceptuale, competenţele cerute la scrierea tezelor. Cei interesaţi vor însuşi metodologia proiectării tezelor de licenţă şi master. Sunt prezentate atribuţiile organizaţionale a şefului de catedră, decanului facultăţii şi a consiliului facultăţii privind procesul de elaborare şi susţinere. Studenţii şi masteranzii sunt familiarizaţi cu cerinţele pentru fiecare etapă a scrierii tezelor.

 

 

Donaţie venită de la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi

univ iasiColecţia BŞ USARB a fost completată cu o frumoasă donaţie venită de la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi.
Lucrările prezintă aspectele metodice privind formarea şi dezvoltarea priceperilor, deprinderilor şi cunoştinţelor muzicale la elevi şi studenţi, abordând, în acelaşi timp, subiecte ce ţin de: cercetări comparative şi studii în politicile europene privind educaţia artistică şi interculturală, naţional şi universal în arta şi educaţia europeană, aspecte tradiţionale şi contemporane în educaţia artistică românească şi internaţională, artă, creativitate şi inovare în educaţie, educaţia artistică în România şi Europa: istorie şi contemporanietate, rromii în muzica cultă europeană.
Resursele informaţionale vor fi de un real folos cadrelor didactice, masteranzilor şi studenţilor de la Facultatea de Ştiințe ale Educației, Psihologie şi Arte, Catedra de arte şi educaţie artistică.